Category: Fete

Barby Gallmeyergasse 16

Barby Gallmeyergasse 16
Rate this post

PREZENTARE Barby

Am vrut să întâlnesc această fată sexy de foarte mult timp, dar drumurile nu m-au purtat în cartierul 19 de ceva vreme. Așa că am așteptat să fac sex cu această frumusețe mult mai mult decât planificasem inițial. În acest an (2012) în mijlocul lui ianuarie am reușit în final să am o șansă și am fost determinat să profit de ea. Acesta este website-ul unde o puteți găsi!

Am făcut cercetări ca și cititor pe www.erotikforum.at care este cel mai mare și folosit forum al Austriei pentru sex. Așa că am știut la ce să mă aștept și am știut că ea a fost (încă este) destul de populară și des rezervată, prin urmare am făcut o programare ca să fiu sigur. Părerile ei erau atât pozitive, cât și negative, dar în general ea își merita foarte mult banii. O parte din utilizatorii respectați au avut păreri bune despre ea așa că am fost convins că banii vor fi bine cheltuiți. Am condus până în cartierul 19 și am fost norocos să găsesc un loc de parcare chiar foarte aproape de studio ceea ce aduce noroc, am auzit. Am intrat într-un studio mic – nu este foarte discret, dar am întâlnit și mai rele – și am întâlnit 2 fete care stăteau pe o canapea în partea stângă de la ușă.  Când intri pe ușă, se observă ușor și un mic bar sau hai să o denumim tejghea, unde o fată stătea acolo. Nu părea să poată fi rezervată, poate era doar în vizită. Oricum, cele 2 fete care stăteau acolo și cea de la tejghea abia erau atractive și Barby nu era nici una dintre ele. Am întrebat de ea, menționând programarea mea și mi-au spus să revin în 5 minute, Barby neterminând dușul. De obicei aș fi așteptat chiar acolo, dar am decis să mă plimb pentru că nu doream să stau în această camera mică unde oricine care intra putea să te vadă imediat. Așa că după mica mea plimbare, am revenit iar fata de la tejghea mi-a spus într-o engleză perfectă că Barby va fi gata într-o secundă și să o aștept în cameră. Ea m-a dus în camera alăturată. Bănuiesc că sunt 2 sau 3 camere una lângă alta și de-a lungul holului era dușul și toaleta. După un minut după ce am intrat, Barby s-a alăturat și am fost imediat fericit că am ales-o. Ea este uimitoare dacă îți plac blondele înalte și slăbuțe. Siliconul nu este lucrul meu cel mai favorit din lume dar arăta bine pe ea și făcea impresia finală chiar mai bună.

NEGOCIEREA PREȚULUI CU Barby

Am vorbit despre preț și a ne-am înțeles undeva la 60/90/130€ pentru 15min/30min/60min –  Am vrut să aleg tratamentul de 30 de minute deoarece ea mi-a oferit sex fără prezervativ total aleatoriu și din senin. Știam de studio că este unul dintre acele case de toleranță unde poți face sex fără protecție, dar am fost foarte excitat negândindu-mă la asta. Și în excitația  momentului am fost de acord și i-am oferit 50, lucru care este mult prea mult pentru un serviciu de acest gen, dar ce naiba…

Apoi ea mi-a spus “Duschen bitte”  care a fost destul de drăguț și trebuie sa admit că o aveam sculată. Așa că am intrat la duș unde aveau tot felul de parfumuri și geluri de duș frumos mirositoare, fiind plăcut pentru ca aveam nevoie să simt că sunt într-un mediu curat atunci când am să fac treaba cu sexul plătit.

Barby și actul sexual

Totul în cameră era curat și curățat, ea deja a pregătit prosopul și lenjeria de pat și ne-am așezat pentru un minut după care am început să ne simțim bine împreună. Mereu a fost contact vizual așa că m-a făcut incredibil de excitat și după o vreme am început să ne sărutăm încet doar cu vârfurile limbilor până când ea a început să se ducă în jos. Nu am să scriu toate detaliile murdare pentru ca acesta ar fi un articol foarte lung atunci. Barby a făcut un mare spectacol. M-a supt, sărutat și lins peste tot. Nu a fost doar inițiativa ei și eu i-am arătat drumul și am ghidat-o pe parcursul întregii proceduri și pe parcursul tratamentului de care m-am bucurat. Ea este o fată bună. Atât de bună. Nu a fost nimic care să refuze și toate pozițiile au fost posibile mai ales datorită faptului că este o fată sportivă. Sărutări pasionale cu limba, mângâieri oriunde am vrut, nici o problemă. Barby este extrem de bună în acțiune într-o zi bună și de asemenea și eu am reușit să ofer una dintre cele mai bune partide dacă pot spune asta.

Imediat după ce am simțit ca îmi vine am mutat-o capră și am futut-o pe la spate ca și cum nu ar fi ziua de mâine. În acest moment am crezut că este obosită însă dacă chiar era, sigur nu a arătat asta deloc.

Spre surprinderea mea nu m-a oprit nici atunci cand am ejaculat și m-a lasăt să termin in ea lucru care nu este prea des în zilele noastre. Aș putea să scriu mult mai mult, dar ca să rezum totul:

  • Barby este uimitoare doar văzând-o
  • Este draguță, dulce și generoasă
  • Prețul a fost ok, partea pentru sexul neprotejat a fost puțin cam scump
  • Studioul este mic și curat, locurile de parcare sunt greu de găsit

Aș mai fute-o? Sigur că da.

Notă: 8/10 fără silicoane ar fi fost 9/10

Actualizat 12 iunie 2012

Am fost informat că Barby a plecat din studioul din cartierul 19 și acum poate fi rezervată la cartierul 2la Engerthstraße 207. În rest totul pare sa fie la fel. Prețurile și spectacolul și corpul. Am înțeles ca se transforma într-un corp tonifiat lucru care nu ma prea înfierbântă. Am să văd dacă o mai rezerv din nou.

About author

Marcus

Marcus is a 33 years old guy from Norway. He is living in Vienna and is a big fan of Vienna sex scene.

Read all articles of this author

Tags: